Bicicleta după ureche

Un celebru banc, bun însă de spus la ore târzii din noapte, demonstrează cu prisosință cum răsturnând ordinea a doar două cuvinte, o glumă devine o înjurătură. Cumva acesta este modelul după care ideile și conceptele moderne și funcționale din occident devin înjurături atunci când ajung aplicate în România. Și asta nu de acum, ci de vreun secol, poate două.

Cel mai recent exemplu: haosul celor 5000 de vouchere de 500 de lei pentru bicicletă, acordate de Primăria Capitalei pentru bucureșteni, program suspendat la 2 zile de la lansare (!!) O magistrală eroare! Ca nenumărate alte forme fără fond – preluări de idei și de programe fără a le înțelege scopul, ori denaturându-l cu bună știință – și acesta va sfârși probabil în concluzia unanimă ori că în sine întreg conceptul este „o prostie hipsteristă”, ori în eternul „în România nu se vrea”. Realitatea este însă că acest concept modern al susținerii folosirii bicicletei în transportul urban a fost înțeles de PMB fix în gură ca cucul, cum bine spune vorba din bătrâni. Și a fost aplicat în consecință, cu rezultatul pe măsură.

În poza de mai sus este bicicleta mea. Mi-am cumpărat-o toamna trecută prin sistemul echivalent și funcțional din Marea Britanie al fiascoului reușit de PMB, „Bike to work”. N-am stat la nici o coadă, n-am depus nici o cerere scrisă, de fapt n-am scris cu pixul pe nici o hârtie. Și mai mult, nici statul, nici primăria londoneză nu mi-au dat nici un ban. Cu toate acestea, mi-am luat bicicleta cu 25% mai ieftin și încă în 12 rate fără dobândă. Magic, este?!

Cum se face că sistemul funcționează la Londra și eșuează lamentabil la București?

Întâi de toate esența conceptului este fluidizarea traificului rutier. De ce? Pentru că traficul rutier este scump pentru oraș: străzi, parcări, poluare, sedentarism (oamenii bolnavi costă societatea în ansamblu). Cum se fluidizează traficul? Convingând oamenii să folosească alt mijloc de transport decât autoturismul personal. De exemplu, bicicleta. Când e traficul cel mai aglomerat? La orele de vârf. Cine circulă pe străzi la orele de vârf? Angajații spre și de la serviciu. Bingo! Programul trebuie să fie pentru angajați, nu pentru toată lumea!

Bicicleta nu este o necesitate de bază, pe care statul să trebuiască să o subvenționeze ca un fel de ajutor social. Aceasta este prima diferență fundamentală dintre Londra și București: la Londra programul se adresează exclusiv celor angajați sau echivalenți PFA, în vreme ce la București s-a oferit practic pomană oricui. Din bani publici, desigur.

Mai mult, în abordarea de la București fix angajații sunt cei care nu vor ajunge la vouchere, pentru că cei care sunt agajați nu au timp să stea ore întregi la coadă pentru a depune o cerere, urmată probabil de alte ore petrecute la coadă pentru a ridica voucherul. Deci din start scopul programului nu este deloc atins.

A doua diferență fundamentală este că la Londra statul nu dă nici un ban! Repet, bicicleta nu este nevoie fundamentală, deci nu se pune problema ca primăria să ducă grija ca fiecare locuitor din oraș să aibă bicicletă. Cu totul altceva este grija normală a primăriei pentru ca fiecare să aibă de exemplu căldură iarna. În acest din urmă caz subvenționarea din bani publici are o noimă socială. La biciclete însă nu.

Ok, atunci cine plătește totuși bicicleta la achiziție în Londra? Firma unde lucrează angajatul! De ce? Pentru că și firma beneficiază de o reducere de taxe dacă face asta. Mai mult, până când firma recuperează contravaloarea bicicletei din salariul angajatului, banii dați de firmă pe bicicletă se deduc din impozitele datorate de aceasta către stat, similar TVA-ului. Simplu, nu?! Și evident că atunci când e simplu și logic, sistemul chiar funcționează, iar statul și primăriile nu dau nici un ban pentru asta.

Fiecare este încurajat astfel să își cumpăre propria bicicletă dacă își permite, parțial din proprii bani, parțial din propriile impozite, nu din impozitele altora! Iar firma este la rândul ei încurajată să susțină angajații care își cumpără biciclete, pentru că practic nu o costă nimic. Nu în ultimul rând, pentru stat și primării suma mică pe care renunță să o mai colecteze este astfel mult mai eficient cheltuită, pentru că achiziția de biciclete produce un efect mai mare în fluidizarea traficului și în scăderea poluării, decât dacă aceiași bani ar fi cheltuiți pe lărgiri de străzi, pe noi parcări și pe măsuri directe anti-poluare. Apoi și starea de sănătare publică se îmbunătățește, pentru că oricât ar fi de confortabil stresul din propria mașină, mult mai sănătoși sunt 10-20km pe zi pe bicicletă.

Nu în ultimul rând, la achiziția prin acest sistem, odată cu bicicleta este obligatorie și achiziționarea echipamentului de protecție (cel puțin cască), deci implicit crește și siguranța rutieră.

A treia diferență fundamentală între cele două sisteme este operarea cu hârtie în locul sistemelor electronice. În țara care nu încetează să se laude cu cea mai cosmică viteză de Internet din Europa, ba chiar din lume, autoritățile și chiar numeroase firme private continuă să fie îngrozitor de legate de documente de hârtie. Ba încă și de ștampile, chit că ele nu mai sunt teoretic necesare de mai bine de un an. Pare că funcționarul public din România nu se simte bine să proceseze mailuri în liniște, dacă la ghișeu nu se apleacă cineva să-i vorbească printr-o ferestruică meschină. Pentru că interfonul minune oricum nu funcționează.

Mai mult, emițând vouchere în locul unui sistem de compensare cu impozite și făcând aceste vouchere accesibile în număr limitat „primilor veniți”, inevitabil PMB crează o piață neagră a voucherelor pentru biciclete. Foarte probabil mulți dintre cei care au stat la coadă și au luat câte un voucher de 500 de lei, nu pentru că le-ar trebui, ci pe principiul că „dacă-i gratis, eu de ce să nu iau?”, le vor revinde ulterior către cei care chiar au de gând să-și cumpere bicicletă, dar care nu au avut timp să stea la coadă. Și cu siguranță că site-urile de anunțuri se vor umple de vânzări de vouchere pentru bicicletă la prețuri de oricât între 100 și 300 de lei. Va apărea practic o altă piață nefiscalizabilă, creată de însăși Primăria Generală a Municipiului București.

Nu știu dacă voucherele sunt nominale, dar chiar și de ar fi, asta doar l-ar mai costa pe vânzătorul de voucher un drum la magazinul de biciclete alături de cumpărător, pentru ca cei doi să fie de față împreună la achiziția bicicletei. Asta dacă magazinelor de biciclete din București chiar le va păsa dacă numele și seria de buletin de pe eventualul voucher nominal vor corespunde cu persoana care le dă banii pe bicicletă. Cel mai probabil nu.

Desigur, se va inventa poliția voucherelor, se vor face descinderi, razii și se vor lansa acuze dure la diverse adrese, în final acțiunea costând mai mult decât beneficiile produse, dar mai ales eșuând să producă singurul efect scontat: mutarea la orele de vârf a măcar câtorva mii de bucureșteni din mașina personală pe bicicletă în drumul lor spre și de la serviciu.

Și uite așa, un concept logic și de efect în occident va sfârși prin a deveni o altă nouă înjurătură la București. Superb!

This article has 8 Comments

  1. Ai dreptate cu articolul, zici bine. O alta prostie facuta de Firea ca si cea cu banda unica in Baneasa…Ei chiar nu pot studia ce e afara, exemplul tau cu Londra, si sa aplice la fel??? Mai mult, aici in Bucuresti, multi din cei care folosesc bicicleta sunt cei care oricum mergeau pe jos si cu metroul…soferii!!!! …nu cred…sunt prea mandri de masina pe care si-au luat-o ca sa coboare din ea pe bicicleta. Cum face unul 18 ani cum imediat se urca in masina….nu mai poate altfel…

    1. Eu sunt unul din soferii care isi lasa masina acasa pentru bicicleta, principalul motiv timpul si de multe ori lipsa nervilor.
      Dar sincer sa fiu ma gandesc serios sa renunt la „sportul extrem” lipsa de educatie si respect in trafic face ca uneori sa imi fie viata pusa in pericol(olinda din dreapta este acolo pentru a avea masina urechi). Cea mai haioasa întâmplare a fost cu un „sofer”( bizon cu un neuron permanent in vacanta), care imi reproseaza ca sta din cauza noastra, a biciclistilor,in trafic, toata piata unirii blocata de masini. Iar cand i-am spus sa citeasca codul rutier ca am aceleasi drepturi si obligatii ca si el m-a amenintat ca da cu masina peste mine ( masina blocata in trafic).
      Intrebarea mea este de ce mi-as risca sanatatea pentru 20 min economisite zilnic? Iar in asemenea conditii nu cred ca este angajator care sa isi asume riscul concediilor medicale sau accidente de munca…

      1. @Iacob, asta este o problema care tot de la autoritati se trage. Daca PMB ar avea un plan clar pentru Bucuresti, atunci ar putea pune politia rutiera sa aplice regulile elementare din trafic, precum asta cu respectarea biciclistilor, motociclistilor etc. Si eu sunt un sofer pasionat, dar in oras sunt gata oricand sa renunt la masina pentru bicicleta sau transport public. Numai ca pentru asta trebuie sa functioneaz tot sistemul, nu doar bucati din el, inclusiv asta cu respectarea biciclistilor in trafic.

    2. @Gogu, sigur ca si aia cu benzile de autobuz a fost o prostie momnumentala, cat pe ce sa omoare tot conceptul. Din nou, fara parcari Park & Ride, cum sa te urci in autobuze? Ghinionul meu este ca am fost in Bucuresti in acea zi si chiar veneam din nord spre birou in oras. Eram hotarat sa ma dau jos din masina sa iau autobuzul. Singura problema: n-aveam unde sa parchez…

      De asta ma tot mir si eu, ce-o fi asa de greu sa copiezi un sistem care functioneaza?!

  2. Exact ! E ceea ce le spuneam prietenilor cand am auzit de program. Ai atins toate punctele. Si ala in care exact cei care ar trebui sa beneficieze de program nu vor avea niciodata timp sa stea la cozi si punctul cu lansarea bursei de vouchere.
    Peste toate ar mai fi o mare problema. In Romania e cea mai mare greseala sa DAI ceva, pentru ca reprezinta incurajarea unei metehne nationale. Faci un seminar pe probleme arzatoare la care cei din anumite ministere ar trebui sa vina cu solutii sau macar propuneri, ei te intreaba daca se dau memorii USB si pixuri pe gratis. Deschizi o balta si pentru a atrage pescari dai voie sa se ia peste, pai vor veni sa-l ia pe tot. Si daca hazardul va face sa nu prinda, se supara. Deschizi un nou supermarket si dai tigai (de fapt proaste) la sfert de pret, se calca in picioare si iau cate 6.
    Din pacate, pomenile electorale nu fac decat sa speculeze aceasta caracteristica a societatii romanesti.

  3. Atenție! Exemplu e luat iar dintr-o lume care nu are nimic comun cu cea romanească (mai ales după Brexit) și în care principiul businessului funcțional e rege. Acolo nimeni nu îndrăznește să folosească banii publici pentru a-și face campanie electorala, indiferent de funcția avută in sistemul de stat, pe cand la noi ăsta este fundamentul si scopul sistemului electoral național romanesc!

  4. Modificare rapida la site: ati pus o poza de 7MB, ceea ce este foarte mult pentru o pagina de internet. Fiecare utilizator o va descarca pentru afisare in browser, o sa va suparati cu cel ce va gazduieste site-ul.

    Luati, va rog, poza si micsorati-o la dimensiunile necesare (pixeli) sau rugati pe cineva sa va ajute.

    Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *